Urmăriți-ne pe Facebook!

 

 

Programul slujbelor

SÂMBĂTĂ și în ajunul sărbătorilor

  • Ora 17:00: Vecernia

DUMINICĂ și în Sărbători

  • Ora 08:00: Sf. Liturghie

   

 

Vizitatori

Free counters!

Să vă spun pentru aceasta un lucru minunat ce am auzit de la un Stareț mare, care era înainte-văzător.Stând el în biserică, îndată ce începeau frații să cânte, vedea ieșind din altar un oarecare îmbrăcat cu haine luminoase, ținând în mâini un vas cu mir și un miruitor cu care miruia pe toți frații de-a rândul. Ba miruia și strănile celor ce lipseau, ale unora numai, iar nu ale tuturor. Tot așa și la otpust îl vedea că ieșea și făcea asemenea. Deci, într-una din zile, căzând bătrânul la picioarele lui, l-a rugat să-i arate ceea ce făcea și cine este.

Și îi zise lui: „Eu sunt îngerul Domnului și mi s-a poruncit să însemnez cu această pecete pe cei ce vin la biserică de la începutul slujbei și stau până la sfârșit, cărora li se dă darul Sfântului Duh pentru silința și cugetul lor bun.” Bătrânul adăugă: „Dar pentru ce miruiești și strănile unora din cei ce lipsesc?”. Îngerul îi zise: „Și frații care sunt sârguitori și cu cuget bun, dar pentru vreo neputință sau pentru vreo slujbă sau ascultare n-au venit la biserică, având binecuvântarea Părinților, deși lipsesc, și ei se învrednicesc de această pecete, pentru că în cugetul lor se află împreună cu cei ce cântă îm biserică. Iar pe cei ce puteau să fie de față și din lenea lor sau îndărătnicit, mi s-a poruncit să nu-i însemnez, pentru că ei singuri se lipsesc pe sine de acest dar.”

(Avva Dorotei, Învățături și scrisori de suflet folositoare, Editura Bunavestire, p. 130)

Un nou Proiect social - filantropic "Lada cu pâine"
17 Apr 2019 17:46 - Pr.Serghei
Un nou Proiect social - filantropic

Parohia noastră a implementat un nou Proiect Social-filantropic ,,LADA CU PÂINE" , unde în fiecare [ ... ]

EvenimenteRead more...
Act de caritate pentru cei mai triști ca noi
13 Dec 2017 18:22 - Pr.Serghei
Act de caritate   pentru cei mai triști ca noi

   Azi 13 decembrie 2017 de sărbătoarea Sfântul Apostol Andrei (stil vechi), Biserica Ortodoxă cu [ ... ]

Articole și studiiRead more...
Lada cu bunătăți din 12 noiembrie 2017
12 Noi 2017 16:18 - Pr.Serghei
Lada cu bunătăți din 12 noiembrie 2017

Proiect social- filantropic "Lada cu bunătăți" , un nou proiect de suflet pentru copiii din parohia [ ... ]

Lada cu bunătățiRead more...
Campania „Masa săracilor” din 11.11.2017 Ucrainca
11 Noi 2017 09:09 - Pr.Serghei
Campania „Masa săracilor” din 11.11.2017 Ucrainca

Campania „Masa Săracilor” de azi 11.11.2017, din cadrul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” [ ... ]

Campania „Masa Săracilor”Read more...
Un nou Proiect social - filantropic "Lada cu bunatati"
04 Noi 2017 15:59 - Pr.Serghei
Un nou Proiect social - filantropic

Avem bucuria să vă prezentăm noul proiect de suflet pentru copiii din parohia noastră, care se va [ ... ]

Lada cu bunătățiRead more...

Citate ortodoxe

Copyright © 2015 - 2017 Parohia Ucrainca - Toate drepturile rezervate.