Urmăriți-ne pe Facebook!

 

 

Programul slujbelor

SÂMBĂTĂ și în ajunul sărbătorilor

  • Ora 17:00: Vecernia

DUMINICĂ și în Sărbători

  • Ora 08:00: Sf. Liturghie

   

 

Vizitatori

Free counters!

Conform tradiţiei atonite ortodoxe, odată,  un preot” latin (romano-catolic) – dintre cei care au scăldat în sânge Sfântul Munte, a intrat într-o polemică cu un ieromonah din Mănăstirea Vatopedi, făcând referire la dogmele eretice ale catolicilor. Argumentele pe care le aducea ieromonahul atonit erau incontestabile, dovedind continua şi nefalsificata păstrare a învăţăturii  Bisericii din epoca apostolică până atunci. Preotul catolic s-a enervat şi a spus:

– Ca să demonstrăm cine are dreptate, să aprindem un foc şi să intrăm în el, să vedem cine va arde.

Răspunsul direct al ieromonahului vatopedin a fost:

– „Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”, dar, devreme ce o cauţi, nu-ţi vom strica hatârul.

S-a aprins un foc, dar papistaşul s-a înfricoşat, pentru că se pare că spusese asta cu scopul de a-l speria pe preotul ortodox.  Dar mai degrabă, el s-a speriat de acel mare foc, s-a dat înapoi şi a preferat să plece ruşinat.

– Mai stai un minut! – i-a spus ieromonahul. Priveşte şi ia aminte!

– Hristoase al meu – s-a rugat – arată-i adevărul!

Nu a intrat el însuşi în foc, dar şi-a scos epitrahilul şi l-a aruncat în foc!

Focul a ars ore în şir, dar epitrahilul a rămas neatins!  Din nefericire, atunci au urmat cunoscutele mucenicii în Sfânta Mănăstire Vatopedi, unde monahii catolici, după ce l-au chinuit pe sfântul egumen Eftimie şi pe încă 12 monahi, în cele din urmă i-a aruncat în fântâna mănăstirii. Pomenirea lor este sărbătorită pe 4 ianuarie.

(traducere: I.F. cf. vatopaidi.wordpress.com)

Sursa: acvila30.ro

Un nou Proiect social - filantropic "Lada cu pâine"
17 Apr 2019 17:46 - Pr.Serghei
Un nou Proiect social - filantropic

Parohia noastră a implementat un nou Proiect Social-filantropic ,,LADA CU PÂINE" , unde în fiecare [ ... ]

EvenimenteRead more...
Act de caritate pentru cei mai triști ca noi
13 Dec 2017 18:22 - Pr.Serghei
Act de caritate   pentru cei mai triști ca noi

   Azi 13 decembrie 2017 de sărbătoarea Sfântul Apostol Andrei (stil vechi), Biserica Ortodoxă cu [ ... ]

Articole și studiiRead more...
Lada cu bunătăți din 12 noiembrie 2017
12 Noi 2017 16:18 - Pr.Serghei
Lada cu bunătăți din 12 noiembrie 2017

Proiect social- filantropic "Lada cu bunătăți" , un nou proiect de suflet pentru copiii din parohia [ ... ]

Lada cu bunătățiRead more...
Campania „Masa săracilor” din 11.11.2017 Ucrainca
11 Noi 2017 09:09 - Pr.Serghei
Campania „Masa săracilor” din 11.11.2017 Ucrainca

Campania „Masa Săracilor” de azi 11.11.2017, din cadrul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” [ ... ]

Campania „Masa Săracilor”Read more...
Un nou Proiect social - filantropic "Lada cu bunatati"
04 Noi 2017 15:59 - Pr.Serghei
Un nou Proiect social - filantropic

Avem bucuria să vă prezentăm noul proiect de suflet pentru copiii din parohia noastră, care se va [ ... ]

Lada cu bunătățiRead more...

Citate ortodoxe

Copyright © 2015 - 2017 Parohia Ucrainca - Toate drepturile rezervate.