Urmăriți-ne pe Facebook!

 

 

Programul slujbelor

SÂMBĂTĂ și în ajunul sărbătorilor

  • Ora 17:00: Vecernia

DUMINICĂ și în Sărbători

  • Ora 08:00: Sf. Liturghie

   

 

Vizitatori

Free counters!

Trebuie să ne gândim din timp pe cine alegem și ce vrem de la viața familială. Dacă ne gândim doar ce frumos este viitorul nostru soț (ce frumoasă este viitoarea noastră soție) și ce bunăstare materială este în stare să ne asigure, dar nu vrem să luăm cunoștință de celelalte însușiri ale lui sau nu vrem să le dăm atenție, cel mai degrabă ne așteaptă multe surprize neplăcute. După ce trece prima perioadă a căsniciei, când totul se vede în roz, se poate dovedi că soții nu prea au multe lucruri în comun, și apare pericolul divorțului

După reacția celuilalt la diferitele înprejurări ale vieții îți poți da seama dacă e compatibil cu tine sau, dimpotrivă, nu vă potriviți – căci după prima perioadă a vieții în comun, când noutatea relațiilor conjugale, atât trupești, cât și sufletești, nu mai umple toată existența, foarte importantă devine pentru soți comunitatea de caracter, de interese, de educație. Va fi foarte supărător dacă îți vei da seama brusc că alături de tine se află un om cu totul străin, cu care n-ai ce să discuți. Mai ușor ne e să ne împăcăm cu un aspect exterior neatrăgător decât cu obiceiurile proaste ale omului pe care l-am ales. De aceea este atât de important să observăm tocmai defectele morale sau trăsăturile de caracter cu care nu ne putem împăca.

Atâta timp cât nu sunteți căsătoriți încă uitați-vă, în primul rând, dacă există comunitate de interese. Viitorii soți trebuie să aibă aceleași repere morale, aceeași atitudine față de problemele vieții. Fiți atenți cum privește celălalt bogăția, copiii, odihna, tot ce ne înconjoară în viață.

Din Dragostea adevărată, Editura Sofia, București, p. 198-199

sursa: ortodox.md

Un nou Proiect social - filantropic "Lada cu pâine"
17 Apr 2019 17:46 - Pr.Serghei
Un nou Proiect social - filantropic

Parohia noastră a implementat un nou Proiect Social-filantropic ,,LADA CU PÂINE" , unde în fiecare [ ... ]

EvenimenteRead more...
Act de caritate pentru cei mai triști ca noi
13 Dec 2017 18:22 - Pr.Serghei
Act de caritate   pentru cei mai triști ca noi

   Azi 13 decembrie 2017 de sărbătoarea Sfântul Apostol Andrei (stil vechi), Biserica Ortodoxă cu [ ... ]

Articole și studiiRead more...
Lada cu bunătăți din 12 noiembrie 2017
12 Noi 2017 16:18 - Pr.Serghei
Lada cu bunătăți din 12 noiembrie 2017

Proiect social- filantropic "Lada cu bunătăți" , un nou proiect de suflet pentru copiii din parohia [ ... ]

Lada cu bunătățiRead more...
Campania „Masa săracilor” din 11.11.2017 Ucrainca
11 Noi 2017 09:09 - Pr.Serghei
Campania „Masa săracilor” din 11.11.2017 Ucrainca

Campania „Masa Săracilor” de azi 11.11.2017, din cadrul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” [ ... ]

Campania „Masa Săracilor”Read more...
Un nou Proiect social - filantropic "Lada cu bunatati"
04 Noi 2017 15:59 - Pr.Serghei
Un nou Proiect social - filantropic

Avem bucuria să vă prezentăm noul proiect de suflet pentru copiii din parohia noastră, care se va [ ... ]

Lada cu bunătățiRead more...

Citate ortodoxe

Copyright © 2015 - 2017 Parohia Ucrainca - Toate drepturile rezervate.