Urmăriți-ne pe Facebook!

 

 

Programul slujbelor

SÂMBĂTĂ și în ajunul sărbătorilor

  • Ora 17:00: Vecernia

DUMINICĂ și în Sărbători

  • Ora 08:00: Sf. Liturghie

   

 

Vizitatori

Free counters!

Precucernice Părinte Mihail,

Cu prilejul aniversării zilei de naştere a Sfinţii Voastre, Vă adresăm alese urări de sănătate şi belşug duhovnicesc, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitate pastorală, misionară şi culturală. Cu frăţească dragoste în Hristos Vă felicităm cu această zi importantă din viaţa Sfinţiei Voastre, adresându-Vă călduroase urări de tot binele şi mult ajutor de la Dumnezeu în lucrarea pe care o desfăşuraţi pe tărîmul duhovnicesc.

Ziua de astăzi să Vă fie plină de recunoştinţă şi lumină faţă de darul vieţii pe care l-aţi primit de la Dăruitorul Ceresc. Anii trăiţi să fie ani ai mântuirii şi ai sfinţirii vieţii, căci timpul în care trăim este unul al mântuirii şi sfinţirii umanităţii.

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Arhiereul Cel Veşnic, să Vă dăruiască în continuare râvnă sfântă pentru Sfânta Taină a preoţiei şi multă credinţă faţă de Biserică şi credincioşii ei.

   Întru mulţi şi fericiţi ani!

   Cu frățească dragoste în Hristos Domnul,

Preot Serghei Ceban, cu familia

Un nou Proiect social - filantropic "Lada cu pâine"
17 Apr 2019 17:46 - Pr.Serghei
Un nou Proiect social - filantropic

Parohia noastră a implementat un nou Proiect Social-filantropic ,,LADA CU PÂINE" , unde în fiecare [ ... ]

EvenimenteRead more...
Act de caritate pentru cei mai triști ca noi
13 Dec 2017 18:22 - Pr.Serghei
Act de caritate   pentru cei mai triști ca noi

   Azi 13 decembrie 2017 de sărbătoarea Sfântul Apostol Andrei (stil vechi), Biserica Ortodoxă cu [ ... ]

Articole și studiiRead more...
Lada cu bunătăți din 12 noiembrie 2017
12 Noi 2017 16:18 - Pr.Serghei
Lada cu bunătăți din 12 noiembrie 2017

Proiect social- filantropic "Lada cu bunătăți" , un nou proiect de suflet pentru copiii din parohia [ ... ]

Lada cu bunătățiRead more...
Campania „Masa săracilor” din 11.11.2017 Ucrainca
11 Noi 2017 09:09 - Pr.Serghei
Campania „Masa săracilor” din 11.11.2017 Ucrainca

Campania „Masa Săracilor” de azi 11.11.2017, din cadrul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” [ ... ]

Campania „Masa Săracilor”Read more...
Un nou Proiect social - filantropic "Lada cu bunatati"
04 Noi 2017 15:59 - Pr.Serghei
Un nou Proiect social - filantropic

Avem bucuria să vă prezentăm noul proiect de suflet pentru copiii din parohia noastră, care se va [ ... ]

Lada cu bunătățiRead more...

Citate ortodoxe

Copyright © 2015 - 2017 Parohia Ucrainca - Toate drepturile rezervate.